Îmi cântă toamna în amurg
prin dunga frunzei
coapte,
din cer albastru,
nori de plumb,
lacrimi se scurg peste gând,
arcuite în unde,
șoptite vise cu triluri pierdute.
Ne strângem frenetic
cu brațe de foc încolăcit
pe conștiință
și neștiința răbdării,
așteptând să trecem marea,
ne ștergem buzele
de gustul sării,
mirosim nuanțe de plăcere
cu durerea timpului trecut
aruncăm iluziile în Purgatoriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu